dej'da

m-o invins Peninsula, anu asta merg, imi iau bilet, Hammerfall si (oarecum) Guano Apes m-au convins ca tre sa bag bani in festivalul din minunata urbe de unde vin. mai mult, imi iau si liber - o zi, nu mult - de la serviciu, lucru pentru care tre sa trag suplimentar pana atunci.

dar toate astea numai dupa Vama. satul, nu trupa.

ca veni vorba.
ziceam data trecuta de "ce faina era Peninsula pe vremuri" si n-am dat argumente.
"ca asa era" ar trebui sa fie destul.

totusi.
se facea ca prin anul de gratie 2007 (zic la intamplare, nu stiu exact anul) vroiam sa merg si eu la concerte si cum, conform traditiei, uitasem sa-mi iau din timp bilete, ma trezisem "in offside" cum ar zice fotbaliatorii, "cu jinarsu beut" - bautorii, "cu aia-n mana" - gagicarii, "in curu gol" - complexatii... sau "fara bilete" - restul oamenilor.
da' nu-i bai, dupa cum imi facusem planul, bilete se gasesc la intrare. acuma imi trebe unu-doi preteni care nu-si bause deja banii si care sa aiba cat de cat interes de concerte.
acuma intreb si eu, in ultima zi?! saracie, fratie, saracie. - chiar... oricat e saracia de mare, bani de o betie tot se gasesc... -
mno... cumva imi gasesc omu... mergem noi (pe jos) pana-n partea cealalta a orasului, ajungem in fata omului cu biletele... si acolo i se scoala omului o intrebare revelatoare: "ba, cine canta azi?!"
"nu stiu". "pai si dam atatia bani pe bilete?"
nu. clar... pai sa intram in strand (musai de vazut strandul din Tg-Mures), zic eu, bem ceva, ne caram acasa si gata.
ca intr-o seara de vara, full la toate tarasele.
ca norocul, la cateva lucreaza niste prietene destul de bune cu noi incat sa ne rezolve undeva o masa.
si bem.

20 de minute mai incolo (jur ca atata o parut) eram euforici de parca dintr-o data n-am mai fi avut restante. dar aveam.

cand sa mergem acasa - ca mno, nimeni sta mai mult de 20 de minute la terasa, nu? - trecem prin spatele scenei principale si-mi paleste urechea o melodie cunoscuta, care nici macar nu-mi place, dar care e musai s-o vad cantata pe viu.
intre noi si scena, doua garduri inalte de vreo doi metri jumate - trei, din plasa. dupa doua garduri, doua bodyguard-uri. mari ca sifonierul.
"hai ma sa sarim!" / "nu, ma, ce, esti ne... ". da' n-apuca amicul meu sa inceapa sa ma convinga, deja eram ca spider-man cocotat pe gard. "hai si tu", ii zic de pe partea cealalta a gardului.
dupa inca un gard coboram FIX intre stimabilii de la securitate, adevarati domni dealtfel, care aparent n-o vazut ca intre ei stateau doi tipi. sau poate ne-o vazut si-n megalomania lor si-or fi zis "cu scheletronii astia langa noi parem si mai solizi" - sifoniere duble.

si stam noi, asa frumos, intre gardul ce tine pokemonii din public la cativa metri de scena, vreo... nu stiu cat... ceva vreme... pana ne ia pe amandoi o panica de-aia "ba, biletul e bratara de pus pe mana se vede din avion c-am intrat pe naspa"... si fugim.

fugim de la concert, crezand ca sifonierele o invatat si ele sa fuga.
si-am zis atunci ca gata, nu zicem nimanui.

a doua zi toti cunoscutii stiau povestea. de la mine si de la amicul meu, ca uitasem ce ne propusesem seara.